Un bărbat de 29 de ani din Brezoaiele şi-a omorât concubina în bătaie

Un bărbat de 29 de ani din Brezoaiele şi-a omorât concubina în bătaie

Un bărbat din comuna dâmboviţeană Brezoaiele şi-a bătut, în noaptea de luni spre marţi, prietena cu care locuia împreună până când a lăsat-o inconştientă, iar la scurt timp aceasta a decedat, informează Poliţia Dâmboviţa.

Pe fondul neînţelegerilor conjugale, femeii i-au fost aplicate mai multe lovituri în zona capului, cu un obiect contondent, până ce aceasta a rămas în stare de inconştienţă.

”În data de 18 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Tărtăşeşti au fost sesizaţi de către un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că concubina sa, de 24 de ani, se află în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa,  s-au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes, ulterior constatându-se decesul tinerei”, se arată într-un comunicat al Inspectpratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.

S-a constituit o echipă de cercetare a locului faptei, coordonată de către un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Suspectul a fost dus la sediul Poliţiei Oraşului Răcari pentru audieri.

error: Conţinut protejat !!