Universitatea Valahia primeşte la rectificarea bugetară 10 milioane de lei pentru campus

inaugurare campus valahia 06

Universitatea Valahia din Târgovişte primeşte la rectificarea bugetară 10 milioane de lei pentru finalizarea primei etape a campusului universitar, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

”Un subiect care m-a preocupat extrem de mult şi pentru care am găsit rezolvare este finalizarea primei părţi a campusului Universităţii Valahia Târgovişte. La această rectificare bugetară universitatea va primi suma de 10 milioane de lei. Asta va permite finalizarea lucrărilor în ultima clădire din campus, acolo se vor muta mai multe facultăţi care astăzi îşi desfăşoară activitatea în locaţii din Târgovişte şi, suplimentar, ne gândim cum să dezvoltăm această zonă”, a precizat Ţuţuianu.

Acesta spune că în campus se va construi şi un teren de sport, iar pentru etapa a doua a campusului se vor accesa bani europeni.

”Vă informez că urmare a discuţiilor purtate cu conducerea Universităţii Vlahia şi cu ADR Sud Muntenia pregătim un proiect de aproape 20 de milioane de euro pentru lucrările din etapa a doua a campusului. Etapa a doua înseamnă unde sunt astăzi nişte fundaţii începute. Am făcut demersuri pentru o sală de sport în cadrul acestui campus şi vă comunic că la data de 17.07.2015 Compania Naţională de Investiţii a transmis către universitate că obiectivul sală de sport în cadrul campusului universitar a fost inclus în lista sinteză şi s-au cerut toate documentele necesare (…) urmând să depunem studiu de fezabilitate şi proiectul tehnic. Este o lucrare pentru care vom face demersuri speciale în perioada următoare”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

În opinia acestuia, municipiul Târgovişte nu se poate dezvolta fără a fi un centru universitar puternic.

”Cred că Târgovişte trebuie să dezvolte activităţi industriale, de turism şi trebuie să rămână sau să devină un centru universitar din ce în ce mai puternic. Ca să putem avea viitor. Fără universitate nu cred că Târgoviştea are viitor”, a susţinut preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Legat de alocările bugetare pentru campusul Universităţii Valahia, într-un comunicat, remis marţi, de către instituţia de învăţământ superior se precizează că se vor finaliza lucrările la clădirea unui corp din campus unde se vor muta mai multe facultăţi.

”Cu aceste fonduri (de la rectificarea bugetară, n.r.) se va finaliza clădirea corpului B din campusul universitar, astfel încât din semestrul al doilea al anului universitar 2015-2106 se vor muta în campus cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi ai Facultăţii de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare. În urma acestei noi investiţii, de la începutul anului următor, cinci facultăţi ale universităţii vor funcţiona în campus”, se arată în comunicatul Universităţii Valahia Târgovişte.

În document se face referire şi la investiţiile viitoare din campus.

”Rectorul Universităţii “Valahia”, conf.univ.dr. Călin Dinu Oros, cu sprijinul Consiliului de Administraţie şi al Senatului universitar, îşi propune să atragă noi fonduri pentru continuarea lucrărilor în campus. Astfel, vor fi depuse noi proiecte cu finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional, pentru finalizarea sediilor Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, construirea edificiului ce va găzdui Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei şi Facultatea de  Ştiinţe şi Arte, finalizarea Aulei universităţii, construirea Bibliotecii centrale şi a încă trei cămine studenţeşti. De asemenea, cu fonduri guvernamentale, prin Compania Naţională de Investiţii, se va ridica în campus şi o sală de sport multifuncţională. Cu fonduri proprii se va construi şi un amfiteatru în aer liber. De asemenea, studenţii, profesorii , dar şi comunitatea locală, vor beneficia de facilităţile unui planetariu şi a unui  observator astronomic, ambele  de ultimă generaţie”, se precizează în comunicatul Universităţii Valahia Târgovişte.

stiriDB este partener al Universităţii Valahia Târgovişte. Pe stiriDB .ro puteţi găsi comunicate de presă ale instituţiei de învăţământ superior, informaţii de interes general şi ştiri utile studenţilor.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!