Universitatea Valahia Târgovişte: Prima legătură în direct, oficială, cu un astronaut de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

oros-cosmos

Universitatea „Valahia” din Târgovişte organizează, marţi, în premieră naţională, un eveniment educaţional în care mai mulţi elevi de liceu din judeţ vor putea lua legătura cu un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

”Ne aşteptăm la un număr mare de spectatori care să vină la eveniment”, a declarat rectorul Universităţii Valahia Târgovişte, Călin Oros.

Sub titulatura ARISS EU 282, evenimentul este organizat sub patronajul agenţiilor spaţiale NASA şi ESA precum şi a organizaţiei internaţionale ARISS (Amateur Radio on International Space Station), în ziua de 12 aprilie 2016, între orele 16:49 şi 17:00.

”Proiectele ARISS urmăresc suscitarea interesului tinerilor pentru tehnologiile spaţiale şi de telecomunicaţii, concretizat în acest caz prin pregătirea şi realizarea unei legături radio directe între astronautul american Jeffrey N. Williams aflat pe orbită şi un grup de 20 de liceeni care îi vor adresa întrebări în direct, o premieră pentru România. Contactele ARISS presupun montarea şi testarea unui sistem de echipamente de radio-emisie şi recepţie sofisticate, capabile să urmărească şi să comunice în direct cu Staţia Spaţială Internaţională la distanţe foarte mari. Viteza Statiei Spaţiale este de 28.000 km/h, traversând întreg teritoriul României de la Sud-Vest la Nord-Est în numai 45 de secunde”, se arată într-un comunicat al Universităţii Valahia Târgovişte.

Universitatea a demarat procedurile pentru realizarea acestui eveniment încă de acum patru ani şi a primit undă verde pentru pregătire din partea agenţiilor spaţiale în luna ianuarie 2016.

Elevii de liceu care vor pune întrebări, marţi, astronautului american Jeffrey N. Williams au fost selectaţi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. ”Au fost peste 100 de liceeni interesaţi să participe activ, practic cei selectaţi putem spune că au dat un adevărat examen”, a precizat inspectorul şcolar general Sorin Ion.

Evenimentul va fi de asemenea transmis in direct pe canalul Vodafone România: https://www.youtube.com/user/vodafonebuzz.

La evenimentul de la Târgovişte va fi prezent şi Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic.

Partenerii proiectului sunt: Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Agenţia Spaţială Română, Biroul European pentru Educaţie Spaţială, Parlamentul României prin Subcomisia Spaţiu a Comisiei pentru Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor şi Asociaţia pentru Educaţie, Cercetare şi Dezvoltare START-TECH. Sponsorul principal al evenimentului este Vodafone România, alături de eveniment fiind companiile Blom România, Adrem Invest, Romtek Electronics şi Heveco.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!