UNPR Dâmboviţa, campanie antifumat: Un măr pentru o ţigară

UNPR Dâmboviţa, campanie antifumat: Un măr pentru o ţigară

Organizaţia Uniunea Naţională pentru Progresul României Dâmboviţa a demarat o campanie de conştientizare cu privire la riscurile la care se supun fumătorii. Scopul acţiunii este creşterea numărului de persoane care renunţă la acest viciu, în condiţiile în care rata mortalităţii datorate fumatului este una ridicată.

Membri şi simpatizanţi ai UNPR Dâmboviţa au oferit, în cadrul acestei campanii, fumătorilor întâlniţi un măr pentru o ţigară, încercând să-i facă astfel să conştientizeze pericolele fumatului.

Acţiunea a fost coordonată de preşedintele UNPR Dâmboviţa, Dumitru Miculescu, şi preşedintele UNPR Târgovişte, Sebastian Marin.

„Campania UNPR – “Un măr pentru o ţigară” are ca scop informarea, dar şi conştientizarea populaţiei vizavi de rata mortalităţii înregistrată în ţara noastră în rândul fumătorilor. Anual, în România, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat.

”Îi invit pe toţi cei care vor să se alăture acestui demers, fiind convins că numai împreună putem să depăşim anumite etape şi să învingem anumite vicii. La sediul Organizaţiei UNPR Dâmbovița întotdeauna se găsesc specialişti în anumite domenii de activitate, care stau la dispoziţia oamenilor, oferindu-le gratuit consiliere. Suntem aici pentru târgovişteni şi dâmboviţeni. A venit vremea să muncim pentru acest judeţ şi pentru prosperitatea fiecărui locuitor al judeţului. Şi nu individual, ci în echipă”, a declarat președintele UNPR Dâmbovița, Dumitru Miculescu.

”Organizaţia UNPR Târgovişte se alătură acestei Campanii menite să aducă în atentia opiniei publice riscurile la care sunt supuşi cei care aleg să fumeze. Este încurajator pentru noi, să vedem că pe zi ce trece numărul celor care aleg să ni se alăture în acest demers este din ce în ce mai mare. Orice acţiune sub sigla UNPR este şi va fi numai în interesul oamenilor”, a precizat președintele UNPR Târgoviște, Sebastian Marin.

UNPR actiune mar2

Membri UNPR au împărțit mii de fructe cu mesajul “Un măr pentru o ţigară” în Târgoviște: Bulevardul Carol I, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Bulevardul Independenței, Strada General I.E. Florescu, Strada 8 Martie, Bulevardul I.C. Brătianu și Aleea Trandafirilor.

Campania UNPR – “Un măr pentru o ţigară” va continua și în alte zone ale municipiului.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!