UNPR Dâmboviţa: Vom avea candidaţi proprii la alegerile locale, nu facem alianţă cu PSD

unpr-sediu2

UNPR Dâmboviţa anunţă că va avea candidaţi proprii la alegerile locale de anul viitor şi nu va face alianţă cu PSD.

”În Dâmbovița, UNPR nu va face alianță electorală cu PSD. UNPR Dâmbovița va avea candidați proprii pentru Consiliul Județean Dâmbovița și pentru toate cele 89 de primării și consilii locale din județ”, se arată într-o declaraţie de presă semnată de preşedintele UNPR Dâmboviţa, Dumitru Miculescu, şi remisă joi.

DECLARAȚIE DE PRESĂ

Pentru a înlătura orice suspiciune, dar și pentru a nu mai lăsa loc de interpretări, vreau să fac următoarele precizări:

În urma consultărilor cu membrii, Biroul Permanent Județean al UNPR Dâmbovița a votat în unanimitate ca la alegerile locale din anul 2016, UNPR Dâmbovița să meargă pe liste separate.

În Dâmbovița, UNPR nu va face alianță electorală cu PSD. UNPR Dâmbovița va avea candidați proprii pentru Consiliul Județean Dâmbovița și pentru toate cele 89 de primării și consilii locale din județ.

Vreau să-i asigur pe membrii și simpatizanții UNPR Dâmbovița că nu-mi încalc cuvântul dat, având în vedere faptul că, încă de la preluarea mandatului de președinte al UNPR Dâmbovița, am susținut că niciodată nu mă voi așeza la masă cu cei care astăzi guvernează și gestionează defectuos şi pentru propriile interese banii dâmbovițenilor. Sunt convins că aceştia vor răspunde în fața organelor abilitate ale statului pentru abuzurile și încălcările flagrante ale legii.

Îi sfătuiesc public pe dl Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița, și pe acoliții săi politici să renunțe la a mai transmite în teritoriu bârfe și diversiuni în legătură cu relațiile politice dintre cele două partide, atât timp cât nu există nici cea mai mică șansă ca la alegerile locale din 2016 să fim parteneri electorali în acest județ.

Președinte UNPR Dâmbovița

DUMITRU MICULESCU



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!