UNPR Târgovişte: Atac dur la adresa primarului Târgoviştei, pe tema reabilitării centurii municipiului

unpr-sebi

Conducerea UNPR Târgovişte a criticat în termeni duri pe primarul Târgoviştei, Cristian Stan, legat de proiectul cu fonduri europene de realizare a centurii ocolitoare a municipiului.

”În loc să se implice în rezolvarea concretă a unei probleme grave cu care se confruntă proiectul centurii municipiului aruncă responsabilitatea pe muncitori pe care îi jignește în mod grosolan și iresponsabil, numindu-i handicapați psihic. Nu l-am văzut pe domnul primar să ia atitudine împotriva firmelor, diriginților de șantier, a managerului de proiect și a altor responsabili, care mulți sunt chiar subordonații săi. Îi solicităm viceprimarului cu atribuțiuni de primar interimar Cristi Stan să iasă mai mult pe centură, să-și facă eventual câteva selfie-uri, să aibă postaci să pună mesaje mobilizatoare. Nu de alta, dar vine iarna și nu mai apucă pentru că proiectul este deja mort”, a declarat președintele UNPR Târgoviște, Sebastian Marin.

Acesta a vorbit despre stadiul lucrărilor la centură, subliniind că proiectul are şanse mici să fie realizat.

”Tragem un semnal de alarmă cu privire la proiectul de reabilitare a șoselei ocolitoare a municipiului Târgoviște, care are mici șanse de a fi finalizat, așa cum se lăuda acum 5 luni viceprimarul cu atribuții de primar interimar Cristi Stan. Riscurile sunt enorme pentru municipiu și pentru noi toți pentru că, odată nefinalizat, cei care suportă financiar vor fi târgoviștenii, noi toți, prin Primăria Târgoviște, din banii noștri. La acest moment, din datele publice, proiectul nu a trecut de 35% realizare fizică, și, teoretic, mai sunt doar 4 luni până la data la care trebuie să fie gata. Spunem teoretic pentru că, practic, vine iarna iar, din cauza condițiilor meteo, nu se mai poate lucra. Primăria a permis constructorului actual să piardă vremea punând borduri din luna iunie și până acum, în condițiile în care, proiectul presupune printre altele canalizare pe toată lungimea centurii, dublarea podului Teiș sau refacerea podului de la COS. Deocamdată, vedem că municipiul a fost încercuit cu bordură, în unele locuri chiar și pe trei rânduri”, a afirmat preşedintele UNPR Târgovişte, Sebastian Marin.

Lucrările la centură au fost abandonate în 2012.

Este un proiect cu fonduri europene de 88,7 milioane de lei.

În urmă cu trei luni asocierea SC Good Prod S.R.L. şi SK 13 Patstroy JSC relua lucrările la centura Târgoviştei.

La acel moment, lucrările la centură erau efectuate în proporţie de 27%.

Contractul de finanţare pentru centura ocolitoare a municipiului Târgovişte a fost semnat în februarie 2009. Iniţial partea de execuţie ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul de execuţie de lucrări încheiat CAST SRL din cauza întârzierii foarte mari a lucrărilor.



1 Comentariu

  1. Avatar
    Georgeta octombrie 29, 2015

    Hai sa fim serioasi, acest proiect al drumului de centura, este o nereusita, in primul rand, a celor care au fost inainte la conducerea primariei Tgv. Era imposibil sa faca in 7 luni ce altii nu au facut in 7 ani, e absurd. Si nici sa-i pui in carca totul nu-i corect. Inainte sa va uitati in curtea altora, mai bine v-ati uita in curtea voastra, nu incercati sa dregeti imaginea sifonata a generalui cu atacuri pe aliatii politici. Urat mod de a face politica aveti voi astia din unpr pentru un amarat de vot. Focul la altii ca sa deturnati problemele grave prin care treceti! Sunteti actori de proasta calitate, mimati pe scena politica roluri pe care nu o sa le puteti niciodata juca. Sunteti loseri cu escorte din banii publici. RUSINEEEEEEEEEE!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!