Valea Mare: Prinşi de jandarmi că au tăiat copaci

Valea Mare: Prinşi de jandarmi că au tăiat copaci

Trei persoane, care au tăiat fără drept arbori de pe raza localității Valea Mare, au fost prinse, miercuri, de jandami dâmboviţeni.

”O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflată în misiune pe raza comunei Valea Mare, a depistat în zona împădurită din satul Stratoneşti, mai multe persoane care intenţionau să plece cu două atelaje hipo încărcate cu material lemnos. Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier mai mulți arbori din speciile stejar și carpen”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.

Cei prinşi nu dețineau autorizație legală pentru tăiere de arbori şi intenţionau să transporte materialul lemnos în comună pentru valorificare.

Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!