Vasile Blaga: PDL va vota pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu

Vasile Blaga: PDL va vota pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu

Vom vota DA în Parlament la solicitarea de arestare preventivă a lui Florin Popescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

”Fiecare răspunde pentru faptele lui, iar PDL niciodată nu a stat pavăză în faţa îndeplinirii actului de justiţie. Ca în toate cazurile nu ne vom opune cererii justiţiei. Vom vota da în Parlament, în Camera Deputaţilor în acest caz, pentru îndeplinirea actului de justiţie, aşa cum îl văd procurorii şi, pînă la urmă, cei care vor lua decizia, judecătorii”, a afirmat liderul PDL, Vasile Blaga.

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a ajuns la Camera Deputaţilor, solicitarea fiind trimisă joi dimineaţă de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Potrivit procedurilor, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor urmează să repartizeze această cerere Comisiei juridice, care va întocmi un raport. Plenul forului legislativ se va pronunţa apoi prin vot.

Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Florin Popescu a fost preşedinte al PDL Dâmboviţa, în perioada 2008-2012 a fost preşedinte al consiliului judeţean. La sfârşitul anului 2013 a fost exclus din PDL, iar anul acesta s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. Popescu a anunţat, joi, că se suspendă, până la clarificarea situaţiei sale juridice, din orice funcţie din PMP. El este secretar general al PMP şi şef de campanie la nivel naţional.

În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în colegiul Târgovişte.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!