Vezi cine a fost solicitat să vină, interimar, la conducerea Companiei de Apă Dâmboviţa

Vezi cine a fost solicitat să vină, interimar, la conducerea Companiei de Apă Dâmboviţa

Administratorul public al judeţului Dâmboviţa, Alexandru Oprea – secretar executiv al PSD Dâmboviţa, a declarat, joi, că i s-a solicitat să vină director interimar al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD). Declaraţia a fost făcută la conferinţa de presă a PSD Dâmboviţa.

Propunerea vine în contextul în care compania de apă riscă insolvenţa din cauza corecţiilor financiare date la proiectul european derulat de companie pentru modernizarea şi extinderea reţelei de apă în zona urbană a judeţului.

Primarul Târgoviştei şi preşedintele CJ Dâmboviţa au cerut demisia întregii conduceri a companiei de apă. Cei şapte directori sunt acuzaţi că nu iau decizii care să scoată CATD din situaţia în care a ajuns. Niciunul dintre directori nu vrea să demisioneze.

Acţionar majoritar al companiei de apă este Consiliul Local Târgovişte.

”Ca să fiu foarte corect, că… haideţi să devoalăm şi aceste lucruri: mi s-a solicitat să mă implic şi să asigur managementul de criză pentru o perioadă de două sau de trei luni. Am spus, foarte corect, că nu pot merge acolo până nu pleacă toţi cei din funcţii”, a spus Alexandru Oprea.

Întrebat de jurnalişti cine i-a solicitat să vină director interimar la CATD, Oprea a răspuns: comitetul director al ADI Apă.

”Pentru că s-a pus problema: bun, demiţi pe unii, ce pui în loc? Şi vreau să vă spun că e destul de greu să găseşti pe cineva destul de nebun să îşi asume această responsabilitate”, a adăugat Alexandru Oprea.

oprea-psd



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!