Vicepreşedintele organizaţiei de tineret a PSD Dâmboviţa acuză că a fost şantajat şi a depus plângere la DIICOT

alin-marina-amenintari

Vicepreşedintele organizaţiei de tineret a PSD Dâmboviţa, Alin Marina, a anunţat într-o conferinţă de presă că a fost şantajat şi ameninţat de un reprezentant PNL. Marina a spus că a depus plângere la DIICOT.

Iniţial Alin Marina nu a vrut să spună numele celui care l-a şantajat, relatând doar ce s-a întâmplat. La întrebările jurnaliştilor a spus că este vorba despre Adrian Bercu, preşedintele organizaţiei de tineret PNL Târgovişte.

Marina a spus că a fost sunat de Bercu, care i-a cerut ”insistent” să se întâlnească. A mers la întâlnire, spunând că a avut inspiraţia să pornească o aplicaţie de înregistrare pe telefonul mobil şi astfel a înregistrat când Bercu i-a transmis să se liniştească, pentru că îi supără pe unii. Marina nu a explicat foarte clar la ce se face referire, cel mai probabil ameninţarea având legătură cu activitatea sa politică, cea mai vizibilă acțiune a sa fiind postarea de mesaje proPSD pe facebook. Alin Marina este consilierul primarului Cristian Stan.

”Vinerea trecută, în jurul orei 14:30 am fost sunat de individul despre care facem vorbire şi rugat insistent ca în maxim 5 minute să ne vedem undeva, pe Centrul Vechi, în vecinătatea Poştei. M-am deplasat, am avut inspiraţia ca în cele cinci minute să-mi activez o aplicaţie pe telefonul mobil pentru înregistrare audio, telefon mobil pe care l-am introdus în buzunarul de la piept şi ce a ieşit de acolo vă veţi convinge… Îmi voi face treaba în continuare şi sunt loial acestui partid și candidatului PSD pentru Primăria Municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan!”, a scris Alin Marina pe facebook.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.