Viceprimarul Târgoviştei, renegat de propriul partid

oprea-stan-tutuianu-bozieru

Cosmin Bozieru să renunţe la a mai face declaraţii în numele UNPR, partid despre care nu ştie absolut nimic, neparticipând la viaţa politică a acestuia, se arată într-un comunicat al UNPR Dâmboviţa.

Viceprimarul Târgoviştei Cosmin Bozieru a avut o declaraţie de presă, miercuri, legat de costul bradului de Crăciun pe care o să îl amplaseze primăria în centrul municipiului. Bozieru a infirmat că bradul ar costa 1,3 miliarde de lei vechi, ci 270 de milioane de lei vechi.

Declaraţia de presă a lui Bozierui a fost făcută la o conferinţă de presă, susţinută la sediul Primăriei Târgovişte, pe tema problemelor de la compania de apă. La conferinţă erau prezenţi mai mulţi lideri PSD Dâmboviţa, în calitatea pe care o au în administraţia publică, printre care Adrian Ţuţuianu şi Cristian Stan.

Cosmin Bozieru a devenit membru UNPR odată cu fuziunea prin absorbţie PPDD-UNPR.

DECLARAŢE DE PRESĂ

Având în vedere apariţiile publice ale domnului Cosmin Bozieru, sub titulatura de copreşedinte al organizaţiei UNPR Dâmboviţa, fac următoarele precizări:

Vreau să informez membrii UNPR din judeţul Dâmboviţa, cât şi pe ceilalţi dâmboviţeni, că toate declaraţiile publice asumate de domnul Cosmin Bozieru, în numele UNPR Dâmboviţa, nu reprezintă punctul de vedere al membrilor organizaţiei judeţene sau al forului de conducere central al partidului. Cosmin Bozieru, fost preşedinte al PPDD Dâmboviţa, nu a respectat termenii fuziunii dintre UNPR şi PPDD, aducând grave prejudicii de imagine întregului partid prin faptul că punctele de vedere exprimate de acesta sunt în totală neconcordanţă cu politica UNPR. Bozieru susţine public opiniile PSD Dâmboviţa şi reprezintă interesele acestui partid, fiind coordonat direct de către Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa. Îi sugerez domnului Cosmin Bozieru să renunţe la a mai face declaraţii în numele UNPR, partid despre care nu ştie absolut nimic, neparticipând la viaţa politică a acestuia.

Dumitru Miculescu, preşedinte UNPR Dâmboviţa



1 Comentariu

  1. Avatar
    zarioiu noiembrie 26, 2015

    Dl Miculescu, eu cred ca nu ati pierdut nimic, ba dimpotriva….. daca ne luam dupa prestatia sa de la postul Columna acolo unde s-a facut de ras ca nu a stiut procedura de schimbare a directorilor de la Compania de Apa iar dl Oprea (vulpe batrana in ale politicii) a accentuat aceasta necunoastere atragandu-i atentia… De unde se vede ca nu intotdeauna tineretea este un atu in politica… daca va inconjurati de persoane competente UNPR are multe sanse la alegerile urmatoare.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!