Vlad Oprea, candidat PSD la Primăria Titu: Ca primar trebuie să fii implicat 100%, nu să stai două ore la serviciu

vlad-oprea

Candidatul PSD la funcţia de primar al oraşului Titu, Vlad Oprea, spune că un edil trebuie să fie implicat 100% în administrarea localităţii. Vlad Oprea spune că va ţine audienţe lunar, că se va consulta cu cetăţenii şi va avea telefonul deschis pentru toată lumea.

”O să facem administraţie pe teren, facem întâlniri lunare cu cetăţenii şi consultări. Bugetul local trebuie făcut în funcţie de solicitările cetăţenilor. Trebuie, ca primar, să stai nu două ore la serviciu. De asemenea e important să ţii audienţe. Eu de la 7-8 dimineaţa o să fiu la birou, o să ţin audienţe, telefonul meu o să fie deschis pentru toată lumea. E important ca primar să te uiţi clar pe strategia de dezvoltare a oraşului şi să studiezi Programul Operaţional Regional pe 2014-2020 pentru a realiza proiecte cu fonduri europene”, a declarat Vlad Oprea.

Acesta a subliniat şi că are alături o echipă puternică.

”Am o echipă de oameni competenţi, lista noastră de consilieri locali este una bună, nu cu traseişti”, a precizat Vlad Oprea.

Acesta a mai spus că reprezentanţii partidului care îl susţine la Primăria Titu au sprijinit investiţiile din oraş.

”Guvernul Ponta şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa au ajutat oraşul. Aş da ca exemplu complexul ANL cu 56 de apartamente, cu grădiniţa. Reabilitarea termică a blocurilor s-a făcut cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, 2,5 milioane de lei, iar restul credit de la primărie pentru reabilitare blocuri şi acoperişuri. Nu poate spune cineva că aceste realizări nu sunt făcute de PSD în mandatul 2012-2016”, a afirmat Vlad Oprea.

Întrebat ce spun oamenii cu care s-a întâlnit în campanie şi ce anume cer, Oprea a spus că este încurajat în demersul său de a candida la funcţia de primar şi că oamenii sunt informaţi, ştiu ce s-a făcut în oraş şi cine a muncit pentru a fi realizate investiţiile.

”Oamenii vor să fie băgaţi în seamă, nu sunt creduli, monitorizează activitatea administraţiei locale şi văd dacă treci pe la ei pe la poartă în ultima săptămână dacă nu ai fost patru ani. Mai ales dacă mergi doar acum, să le arunci o remorcă de asfalt şi zici că le-ai asfaltat strada, te sancţionează. Trebuie să fii prezent tot timpul, nu acum în campanie. Eu am timp, că nu locuiesc la Bucureşti. Cetăţenii din Titu m-au încurajat în această perioadă de campanie şi mi-au cerut să respect ceea ce am în proiectul meu pentru următorii patru ani”, a mai declarat candidatul PSD la Primăria Titu, Vlad Oprea.

vlad-oprea-titu-campanie

material comandat de PSD Dâmboviţa, realizat de Geovila SRL, cod mandatar financiar 21160002



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!