#alegeri2024 Târgovişte: PSD a dat startul campaniei electorale, vezi ce au făcut Ştefan şi Stan chiar la miezul nopţii

PSD Dâmboviţa a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare, liderii social democraţi Corneliu Ştefan şi Daniel Cristian Stan fiind cei care, vineri, în prima zi de campanie, imediat după ora 00.00 au lipit primele afişe şi au făcut primele declaraţii.

În zona de afişaj electoral amenajată în vecinătatea sediului Primăriei Târgovişte a avut loc o scurtă conferinţă de presă.

Primul pe buletinul de vot la alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița! Totodată, echipa de candidați a PSD Dâmbovița este prima pe buletinul de vot la alegerile pentru funcțiile de consilieri județeni!

Astăzi, la ora 00:00, alături de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, de asemenea candidat pentru un nou mandat la primăria reședinței județului nostru, am dat startul campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie!

Atât eu, din postura de candidat pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, cât și toți colegii mei din PSD Dâmbovița vom avea o campanie a discuțiilor față în față cu dâmbovițenii, campanie axată pe nevoile fiecărei localități și fiecărui dâmbovițean în parte.

Privesc și tratez cu responsabilitate această perioadă și nu mă voi lăsa distras de la drumul pe care am început să-l parcurg alături de dâmbovițeni acum 4 ani.

Este un semn al respectului pe care îl am față de locuitorii acestui județ și, în același timp, al răspunderii pe care o am ocupând poziția numărul 1 de pe buletinul de vot la alegerile pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița.

Ne vom vedea în următoare perioadă cu oamenii din fiecare localitate și vom stabili împreună ce avem de făcut în județul Dâmbovița, așa cum de altfel am făcut-o și în ultimii ani.

În 2020 le-am promis dâmbovițenilor că biroul meu va fi județul Dâmbovița! Și mi-am onorat cuvântul dat!

Cu sprijinul lor, așa se va întâmpla și după data de 9 iunie!

Corneliu Ştefan, candidat PSD la preşedinţia CJ Dâmboviţa

Tocmai a început campania electorală. Pentru noi va fi o campanie electorală a confirmării tuturor realizărilor pe care le-am avut pentru comunităţile locale. Prin urmare, discutăm, în cazul nostru, de o campanie electorală bazată pe fapte, iar în cazul adversarilor politici de o campanie electorală, considerăm noi, bazată pe vorbe. De altfel, vorbe aţi mai auzit şi veţi mai auzi foarte multe în această campanie electorală.

Aş vrea să mulţumesc tuturor târgoviştenilor pentru susţinerea deosebită pe care ne-au acordat-o în toată perioada de precampanie.

Vreau să spun că în campania electorală, sigur că vom veni şi ne vom întâlni cu târgoviştenii, dar vom face ceea ce am făcut şi până acum, anume vom căuta şi vom găsi soluţii pentru problemele lor. Iar dacă oamenii ne vor acorda iar încrederea lor, ne luăm angajamentul că vom face ceea ce depinde de noi pentru a ne ridica la înălţimea aşteptărilor. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cristian Daniel Stan, candidat PSD la Primăria Târgovişte

Material realizat la comanda PSD Dâmboviţa CMF 21240002

error: Conţinut protejat !!