CATD: Furnizarea apei va fi oprită în Şelaru şi Morteni (25 septembrie 2024)
Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) anunță că în data de 25.09.2024, în intervalul orar 08:00-16:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în comunele Șelaru și Morteni, pentru lucrări de igienizare la bazinul de stocare apă potabilă.
„De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute”, precizează CATD.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.