Corneliu Ştefan, preşedinte CJ Dâmboviţa, mesaj de 1 decembrie: Depinde doar de noi cum ne construim viitorul

Corneliu Ştefan, preşedinte CJ Dâmboviţa, mesaj de 1 decembrie: Depinde doar de noi cum ne construim viitorul

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan (PSD), a urat „la mulţi ani” de Ziua Naţională şi a transmis în mesajul său că viitorul depinde doar de noi.

„Fiecare decizie pe care o luăm nu trebuie să se abată de la spiritul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia”, a precizat Corneliu Ştefan.

1 Decembrie 1918 a fost o zi care a încununat, în cel mai frumos mod, trăirile și speranțele unei națiuni separate veacuri de-a rândul. Astăzi, la peste 100 de ani distanță, ne-am aflat în Piața Tricolorului, celebrând Ziua Națională a României!

Nu sunt chiar vremurile pe care am fi vrut să le trăim! Pandemia, efectele acesteia, dar și problemele ultimilor ani ne arată cât de importante sunt unitatea și stabilitatea țării noastre.

România reintră însă pe drumul cel drept de la care s-a abătut în ultima perioadă. Depinde doar de noi cum ne construim viitorul, așa cum înaintașii noștri au făcut posibil prezentul nostru. Fiecare decizie pe care o luăm nu trebuie să se abată de la spiritul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Astăzi, am reafirmat cu tărie că avem datoria să facem tot ce ne stă în putere, astfel încât românii să se bucure de tot ceea ce le-a oferit Dumnezeu. Dragi dâmbovițeni, acum mai mult ca oricând, trebuie să fim solidari și să lucrăm împreună pentru a pune în valoare frumusețea și bogăția județului nostru.

La Mulţi Ani, România!

La Mulţi Ani, Români!

La Mulţi Ani, Dâmboviţeni!

Doamne Ajută!

Corneliu Ştefan, preşedinte CJ Dâmboviţa

error: Conţinut protejat !!