Dâmboviţa: Circulaţia până la ora 20.00 în Brăneşti, Buciumeni, Aninoasa, Crevedia, Doiceşti, Ulmi, Fieni, Raciu – în weekend

Dâmboviţa: Circulaţia până la ora 20.00 în Brăneşti, Buciumeni, Aninoasa, Crevedia, Doiceşti, Ulmi, Fieni, Raciu – în weekend

UPDATE 26 martie Premierul Câţu a anunţat, vineri, pe facebook, că măsurile anunţate vor intra în vigoare de duminică.

Circulaţia va fi permisă până la ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în localităţile unde incidenţa COVID-19 este mai mare de 4 la mia de locuitori, a decis, joi, Guvernul.

În Dâmboviţa, în această situaţie sunt opt localităţi: Brăneşti, Buciumeni, Aninoasa, Crevedia, Doiceşti, Ulmi, Fieni, Raciu.

Foarte aproape de acestă interdicţie este şi municipiul Târgovişte, joi incidenţa fiind în municipiu de 3,94 la mia de locuitori.

O altă măsură este ca activitatea operatorilor economici să se  desfăşoare până la ora 18.00, acolo unde incidenţa este peste 4 la mia de locuitori.

„Referitor la intervalul ora în care este permisă circulaţiei. Unde incidenţa este peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă până la orele 20,00, iar la operatorii economici, activitatea să fie permisă până la ora 18,00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekendului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie”, a declarat Raed Arafat, la sediul Guvernului

error: Conţinut protejat !!