Dâmboviţa: Contract prin programul „Prima Conectare”, peste 1.300 de familii vor fi conectate gratuit la reţeaua de apă-canal

Dâmboviţa: Contract prin programul „Prima Conectare”, peste 1.300 de familii vor fi conectate gratuit la reţeaua de apă-canal

Conducerile Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) şi Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) au semnat, luni, un contract prin programul „Prima Conectare”, iar 1.300 de familii din Dâmboviţa vor fi conectate gratuit la reţeaua de apă şi canalizare.

„Prima conectare etse un program care are finanţare din PNRR, suntem la a treia sesiune de finanţare. Operatorul de la Dâmboviţa a mai beneficiat o dată de finanţare, acum este runda a doua. Dacă mai există persoane vulnerabile, pentru că aici discutăm de un program care se adresează persoanelor vulnerabile, cei care au venituri sub 1.700 de lei pe membru de familie, dacă operatorul mai identifică şi alţi beneficiari aşteptăm cu interes la o nouă rundă de finanţare pentru a putea consuma cât mai mulţi bani şi a putea branşa cât mai mulţi oameni la apă şi canalizare”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu.

Contractul a fost semnat la sediul CJ Dâmboviţa, de preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu, şi directorul CATD, Liviu Stoica.

Conform acestui contract, 1.361 de familii din 24 de comune dâmbovițene vor fi racordate, în mod gratuit, la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare. Valoarea proiectului, finanțat prin PNRR, se ridică la peste 12,7 milioane de lei.

error: Conţinut protejat !!