Dâmboviţa: DJ 713, închis temporar circulaţiei rutiere (12 februarie)

Dâmboviţa: DJ 713, închis temporar circulaţiei rutiere (12 februarie)

Drumul de acces în zona montană turistică a judeţului Dâmboviţa, DJ 713, a fost închis, vineri, circulaţiei rutiere din cauza condițiilor meteorologice existente în zona montană, informează IPJ Dâmboviţa.

„Începând de astăzi, 12 februarie, ca urmare a condițiilor meteorologice existente în zona montană și pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere negative, circulația pe drumul județean 713 a fost închisă temporar până la încetarea fenomenelor meteo periculoase, reevaluarea situației de fapt și dispunerea unor măsuri în consecință. Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto cu privire la faptul că nu le este permisă circulația pe sectoarele de drum cu accesul interzis!”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cealaltă cale de acces în zona montană turistică Padina Peştera este de la Moroeni, pe DJ 714.

error: Conţinut protejat !!