Dâmboviţa: Percheziţii la hoţi de lemne din Bezdead
Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, vineri, patru percheziţii în Bezdead, la persoane bănuite de infracţiuni la regimul silvic, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Dâmboviţa, au efectuat patru percheziţii pe raza localităţii Bezdead, la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 privind Codul Silvic. În sarcina acestora s-a reţinut că, în cursul lunii ianuarie a.c., ar fi tăiat ilegal şi ar fi sustras material lemnos din fondul forestier de pe raza localităţii Bezdead”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.
În urma descinderilor, au fost indisponibilizate şapte drujbe şi şapte metri cubi de material lemnos.
Cei în cauză au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Prejudiciu creat este estimat la 3.500 de lei.
IPJ Dâmboviţa precizează că activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.
Tot vineri au mai avut loc, pe raza judeţului, alte 15 percheziţii la persoane bănuite de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, efectuate tot de poliţiştii de la Pucioasa. Percheziţiile au fost făcute pe raza localităţilor Pucioasa, Brăneşti şi Aninoasa, atât la hoţii de lemne, cât şi la cei care au cumpărat lemnul furat.