IPJ Dâmboviţa: A fost prins autorul accidentului petrecut acum câteva luni, în care a murit un motociclist de 19 ani

IPJ Dâmboviţa: A fost prins autorul accidentului petrecut acum câteva luni, în care a murit un motociclist de 19 ani

IPJ Dâmboviţa anunţă, joi, că a fost prins autorul unui accident mortal ce a avut loc în luna august a anului trecut, pe DN 72A.

Este vorba despre un tânăr de 21 de ani care a accidentat mortal un motociclist de 19 ani şi a părăsit locul accidentului.

„În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, a fost identificat un bărbat, de 21 de ani, din localitatea Măneşti, bănuit că, în seara de 29 august 2021, ar fi condus un autoturism, pe DN 72A, în afara localităţii Dragomireşti, şi ar fi provocat un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Ulterior, acesta ar fi părăsit locul producerii accidentului”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, cercetările sunt efectuate şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

error: Conţinut protejat !!