Protest al ziariştilor din Dâmboviţa faţă de sfidarea şefilor de instituţii publice!

Instituţiile publice din judeţul Dâmboviţa sfidează, de ani de zile, dreptul cetăţenilor de a avea acces la informaţiile de interes public prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, neorganizând conferinţe de presă. Obligaţia impusă prin Legea 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public, art. 17, este ignorată, în bătaie de joc, de toţi aceşti şefi numiţi politic.

Astăzi – 9 decembrie 2019, noi, semnatarii acestui protest, am decis să le reamintim conducătorilor instituţiilor deconcentrate din judeţul Dâmboviţa că au îndatoriri faţă de cetăţean, faţă de regulile democraţiei şi că mass-media are rol esenţial în tot acest angrenaj social.

Vom merge la fiecare structură guvernamentală şi vom solicita directorilor să organizeze conferinţe de presă, aşa cum obligă legea – „periodic, de regulă o dată pe lună”, fără să se prevaleze de diferite ordine interne.

9 DECEMBRIE

Ne-am deplasat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa şi la Serviciul Judeţean de Metrologie Dâmboviţa. Le-am expus celor doi directori demersul nostru gazetăresc şi am convenit asupra organizării conferinţelor de presă. La Metrologie, am stabilit pe loc data şi ora, la Protecţia Consumatorilor – urmează să se obţină acordul şefilor ierarhici.

 

dambovita24.ro

db24News.ro

incomod-media.ro

Jurnal de Dâmboviţa

oficialmedia.com

politica-broaştei.ro

targovistelive.ro

stiridb.ro

dambovitalazi.ro

error: Conţinut protejat !!