Razie Dâmboviţa: Peste 640 de maşini controlate (duminică noapte)

Razie Dâmboviţa: Peste 640 de maşini controlate (duminică noapte)

Peste 640 de maşini au fost controlate într-o razie a Poliţiei în Dâmboviţa, în noaptea de 1 spre 2 februarie 2025.

„În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale, ordine publică, criminalistică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Astfel, au fost legitimate 768 de persoane și controlate 642 de autovehicule”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Polițiștii au constatat cinci infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar pentru neregulile descoperite, au aplicat 366 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 101.861 de lei.

Din totalul amenzilor aplicate, 247 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație și 79 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 47 permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare.

Exemple:

La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 20:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au oprit pentru control pe drumul județean 701B, în localitatea Ciocănești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani. Conducătorul auto a fost testat pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în jurul orei 20:43, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic pe raza localității Bucșani, un bărbat, de 39 de ani, din localitate, care ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot pe parcursul serii, un alt bărbat, de 54 de ani, din comuna Pietroșița, a fost surprins în trafic de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Runcu, deși ar fi consumat alcool. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În plus, în jurul orei 23:55, pe raza comunei Bărbulețu, un alt bărbat, de 36 de ani, din localitate, a fost depistat în trafic de polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, în timp ce ce ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei patru șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice   necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au surprins un bărbat, de 34 de ani, din comuna Bezdead, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 715, pe raza comunei Buciumeni, având expirate plăcuțele cu numărul de înmatriculare din cursul lunii ianuarie a.c..

În toate situațiile, polițiștii continuă cercetările, fiind întocmite dosare penale pentru comiterea unor infractiuni contra siguranței pe drumurile publice.

error: Conţinut protejat !!