Târgovişte: Continuă lucrările de reabilitare a pasajului peste calea ferată de pe DN 72, (zona Pavcom)

Târgovişte: Continuă lucrările de reabilitare a pasajului peste calea ferată de pe DN 72, (zona Pavcom)

Continuă lucrările de reabilitare a pasajului peste calea ferată de pe DN 72, (zona Pavcom), lucrări care presupun reabilitarea completă a obiectivului, de la structura de rezistență, până la refacerea integrală a căii de rulare, a trotuarelor, a hidroizolației, a rosturilor sau a parapeților, anunţă primarul Târgovişte, Cristian Stan.

„În aceste zile, se lucrează la noul sistem de iluminat public, dar și la parapeții de protecție. Pasajul în discuție este cel de-al treilea pasaj rutier care se reabilitează în ultimii 3 ani de către administrația locală târgovișteană, după pasajul de pe strada Petru Cercel, cel de la Aninoasa sau cel de la Teiș. Totodată, au fost construite și 2 poduri noi, respectiv podul nou de la Teiș și pasarela de pe strada Cornel Popa. Pasajul va fi finalizat în această primăvară, iar finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene!”, spune primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

error: Conţinut protejat !!